Wednesday, December 3, 2014



Minciuni

N-am crezut ca voi apuca sa traiesc o zi in care sa-mi fie greata de cate minciuni support,  inghit si trec cu vederea zilnic…A devenit viral, ca sa folosesc o exprimare de top!

"Buna! Ce faci?"
"Bine!"
Care de fapt se traduce prin «  pe cuvant ca nu vrei sa stii exact ce fac . I’m struggle to survive and to control my depression! “

« Ceva nou? »
« Nu, nimic!"
Care se traduce prin «  de fapt am golit toate creditele, toate liniile de credit si acum sunt intr-un mare shit si nu stiu ce sa mai fac… the life sucks! »

« Mi-era dor de tine! »
« Serios? Si mie! »
Care in traducere libera inseamna ca “I don’t really give a shit! Nu ma gandeam deloc la tine and I barely have an idea you really exist!”

“ Esti sigur bine?” Parca nu esti in apele tale”
« Da sigur! Totul e OK »
Care inseamna de fapt «  fuck you with your questions. Ce, esti maica-mea sa ma intrebi atatea?”

« Ce zici? Ne vedem in weekend?”
“Da, poate, sigur! Te sun vineri”
Asta inseamna ca vineri e o zi care nu exista in calendar, ca de fapt, as vrea sa ne
" vedem"   in poze,  daca se poate pe facebook, sau whatever…dar nu mai insista atat cu chestia in carne si oase...

Si ajung si eu sa cred trei sferturi din minciunile spuse de altii si uite asa devin o nesociabila si o neadaptata a acestui secol al minciunii.
Acum zece minute a sunat telefonul. Era contabila. Mi-a spus sotul sa raspund si sa socializez. Am facut-o atat de natural incat ai fi crezut ca suntem cele mai bune prietene de mai bine de un veac…Pana la urma, ce-i rau in ati exersa niste talente ascunse! Numai minciuni! Nici macar nu mai stiu cand am formulat o fraza care sa contina numai adevar…
And on top of all,  I love listening to lies when I know the truth!

Friday, May 16, 2014

Batranetea





M-a lovit de ceva timp o chestie care imi da de furca…batranetea.
Am citit de curand un articol despre o mare vedeta. Se lamenta c-a imbatranit!
Mah, pai mie mi se pare de-a dreptul o idiotenie  si-o prostie dusa la extreme sa te lamentezi c-ai imbatranit…In loc sa fii recunoscator Cerului ca ti-a dat zile. Adica acum, in vremurile astea care le traim, e o stupiditate sa te plangi ca ai imbatranit! Din contra acum suntem intr-o continuua competitie unul cu altul, cu vecinul de palier, de strada, de birou, cu prietenii cei vechi, cu straini de care nu stii nimic, chiar si cu vip-urile, cu chinezii din tara lor si din alte tari, cu indienii de pretutindeni si cu orice popor care ar fi gasit cheia spre eternitate, sau ma rog, spre batranete vesnica sau cat mai lunga…Acum cand esti disperat sa incerci toate leacurile naturale, algele si radacinile, toate  ierburile din apa si de pe pamant…
Eu, sincer, nu-mi este suficienta burta sa ingurcitez toate sucurile despre care citesc si pe care vreau sa mi le fac la storcator…Daca ar fi sa beau numai plante naturale stoarse 24h/24 si tot nu-mi ajunge stomacul…Deunazi, mi-am cumparat 10 kile de grau, hotarata sa-l beau incoltit verde-frumos. Daca adaug la asta sucul de sfecla cu mar si morcov, despre care am citit ca-ti curata ficatul (si sincer am nevoie , ca deh, mai exista si vin cu care ma intoxic in weekenduri…), asa…adaug si niste « lapte » de migdale (care face bine la creierul obosit si stresat), continuam cu ceai de cimbrisor, ceai de musetel, verbina, cretisoara, leustean, patrunjel, cicoare and co si sa nu uit de nelipsitul ceai verde cu care incep ziua…unde ajung??? Eu personal n-am gasit inca calea de mijloc…
In plus de asta, mai exista intrebarea, bun, imbatranesti, dar cum? Singur? Ce poate fi mai trist dupa o viata de om, lunga cu urcusuri si coborasuri, cu bune si rele, fericiri, tristeti, cum sa imbatranesti singur? Brrrr…Ar fi atat de dureros…
Deci, zau asa, in lumea noastra cu toate chimicalele ingurgitate pe toate caile, cu aerul poluat pe care-l respiram, cu smog, cu pestii cu mercur pe care-i mancam, cu puii artificiali, vacile si porcii plini de hormoni, in lumea asta toxica in care traim, sa te lamentezi c-ai imbatranit mi se pare o  blasfemie cand ar trebui sa faci mii de plecaciuni si sa multumesti pentru cat de norocos esti…
Si sa inchei intr-o unda vesela, o mare actrita a spus « batranetea este pentru cei curajosi » 
Am I?

Saturday, January 18, 2014

Friend request

M-am trezit in fine dupa un secol de tacere…


Si as vrea sa vorbesc acum neintrerupt  despre una si o mie de intamplari care mi-au marcat anii astia de tacere, dar in acelasi timp parca nu ma simt in apele mele. M-am obisnuit sa vorbesc mai putin si sa analizez mai mult. 
N-am asa o ordine speciala, insa as vrea sa amintesc in treacat de nelipsitul de’acum facebook si mai precis despre prietenii cei multi pe care-i avem…

Imi amintesc de parca ar fi fost ieri, aveam cam, sa zic, 5-6 ani.  Eram la mare cu parintii, undeva pe litoral…Ar putea sa fi fost Neptun sau poate la fel de bine Venus, dar cred ca era totusi Neptun pentru ca era statiunea care o frecventam cel mai des, cu cortul sau la hotel, doesn’t matter, eu adoram vacantele alea! Si cum spuneam eram la mare, aveam 5 ani si nici un prieten/a cu mine. Plictiseala mare, nimeni nu-mi intra in gratii pana intr-o zi, cand am decis c-am nevoie de o prietena ca sa-mi fac sejurul estival cat mai placut cu putinta. Stateam plina de plictiseala la malul marii si-n arsita verii, cand, o idee mi-a brazdat creierul si-asa incins de zapuseala. Sa-mi gasesc o prietena! Am inceput sa privesc in stanga si-n dreapta, in fata (in marea cea verde si nesfarsita), in sus (pe cerul albastru si fara nori) si in spate (unde stateau de straja ai mei parinti). Si gata, am gasit-o. Statea chiar langa mine. O fiinta blonda cu parul lung si ochi albastri si cu o mamica durdulie alaturi de ea. Am facut cel mai ciudat lucru care mi s-a parut atunci si care mi se pare si acum: i-am cerut prietenia. Adica am intrebat-o direct, asa cum am putut, cat mai candid (oricum eram delicatetea intruchipata la varsta aia!): “vrei sa fi prietena mea?” Ea a zis: da (parea la fel de disperata si singura ca si mine!) si gata! Am avut o vara frumoasa:  jucam Pacalici si ne balaceam in apa pana la glezne impreuna! Cand s-a terminat sejurul, am plans impreuna de parca se rupea planeta in doua iar noi urma sa disparem din Univers! N-a fost chiar asa, dar p’acolo; in sensul ca nu ne-am mai vazut niciodata desi ne-am promis prietenie vesnica si revederi anuale…Ceea ce-am facut facut atunci, n-am mai fost capabila sa fac niciodata (si e vorba de aproape 4 decade), pana acum, la facebook!!!

« Friend request » e atat de popular ! Sunt plina de prieteni! Nici nu–i cunosc, nici nu ne vorbim. Comunicam doar prin « like »-uri. Mi-ai dat like la un post, te tin minte si cand ma cuprinde indulgenta iti dau si eu unul…Ok! Nu-i asa mereu! Unele posturi chiar imi plac, chiar le ador, si chiar imi fac bine! Sa vad ca mai sunt si altii in lumea asta larga care se confrunta cu aceleasi probleme ca ale mele! Asta da! Chiar  imi face bine! E ca la terapie la AA. Fiecare isi spune durerea si pasul si parca deodata problemele tale palesc in raport cu ale altora, si cumva déjà esti vindecat!
Mda, cam asta vroiam sa spun…Mi-au trebuit 40 de ani ca sa pot sa mai cer prietenia cuiva si nici acum direct, in fata, asa ca la malul marii…si la fel de bine, vice versa se aplica in totalitate.

Am 150 de prieteni. Daca ar fi adevarat, n-as avea nici timp sa dorm, sa vorbesc cu toti, sa le raspund la e-mailuri, sa le dau telefon, sa-i intreb de sanatate, sa le ascult durerile, sa-i felicit, sa plang odata cu ei, eventual sa le fac o vizita… 
F*** facebook!!!


Saturday, April 14, 2012

Paste Fericit!


Hristos a inviat! Paste fericit va doresc tuturor celor care mai treceti pe aici. :)
Sper sa avem parte de o primavara frumoasa cu mult soare in casa, suflet si afara!

Tuesday, April 3, 2012

Colectionar la feminin

Da, asta e adevarul. Am fost si sunt o colectionara. De cand ma stiu colectionez orice mi se pare interesant si la indemana. Am colectionat etichete de guma de mestecat, aveam un teanc, daca pot sa-i spun asa. Aveam etichete de gume la care habar n-aveam nici ce gust au si nici unde e situat pe harta orasul de unde proveneau. Tin minte ca un gros pachet l-am gasit pe plaja la Neptun. Aveam unele misto de tot, Brookline, cred ca le zicea. Erau colorate iar unele dintre ele erau cu scortisoara si mere. Ei bine, eu n-aveam cum sa le stiu gustul, dar le simtem mirosul demential…(chestie la care am avut mereu un nas bun!) Pentru mine, la epoca la care le adunam de pe jos, de pe strada, de pe plaja, din gunoaie, de unde apucam, pentru mine toate reprezentau ceva, o alta viata. Cu fiecare foita noua care mi-o colectionam mai visam un pic. De fiecare data visam, si uite asa o tineam tot intr-un vis. Cumva eram constienta ca undeva in univers alti oameni traiesc altfel decat mine. M-am oprit din colectionat etichete de guma de mestecat cand m-am saturat de vise. Déjà aveam o punga de un leu plina. Tin minte ca si azi ca, intr-o zi le-am aruncat pe un camp viran, si ma uitam la ele cum le zboara vantul…Ani de colectie suflati in eter…Mai tarziu am inceput sa colectionez timbre. Cred ca toata lumea a colectionat timbre la un moment dat al vietii. Eu poate am fost un pic ma sarita ca altii. Cumparam toate plicurile care existau la ghereta de ziare, si mici si mari, pentru ca stiu ca erau doua tipuri de plicuri. Si asteptam sa treaca o saptamana si ma infiintam din nou la ghereta de ziare si le cumparam din nou. Unele le aveam dubluri, altere erau in serie unica si eram atat de fericita. Colectionam fluturi, flori, faruri, trenuri, ciuperci si naiba mai stie ce. Imi cumparasem un clasor, doua, chiar 3, 4 , cred ca in final aveam vreo 10 clasoare. Faceam schimb cu altii din bloc, de pe strada, din cartier, de unde se gasea (cu regret ca pe vremea aia n-aveam internet!). Mergeam si cumparam timbre speciale fara stampila. Le plateam mai scump, dar in mintea mea conta, ele valorau mai mult. In final nici unul n-a valorat nimic. Toate au fost numai vise, la fel ca si cu etichetele de guma. Nu ma lecuisem. A trebuit sa consum energie si bani pentru alte kkturi. Dupa timbre am colectionat fara elan cutii de chibrituri, servetele cu desene, flori uscate, iar ultimele care au pus capac si-au scandalizat familia au fost pietrele. La fiecare inceput de colectie eram plina de ganduri pozitive si de sperante (nu stiu la ce!). Dar la pietre a fost altfel. Le luam, le spalam, il rugasem pe tata sa-mi faca un fel de clasor cu geam si le atasam acolo. Aveam pietre de rau, de mina, de « scaparat » (asa le ziceam la pietrele care faceau scantei), aveam chiar si flori de mina…La un moment dat m-am dus cu colectia mea la un geolog si atata mi-a laudat-o, aproape cu invidie. Eram atat de mandra. Tin minte cum imi rupeam buzunarele carand tot felul de pietre. Desigur ca eram singura care le apreciam si care ma bucuram de fiecare ciot de piatra, pentru restul, tot ce adunam era moloz,si cu indulgenta pietre ordinare. Dar nu era asa! Acum peste mai bine de 30 de ani, stiu ca nu erau pietre ordinare…Nu le mai am nici pe astea. De fapt, nu mai am nimic din nici o colectie a copilariei, mai bine zis nu mai am nimic din copilarie, nimic, nici poze, decat amintirile care cu timpul devin atat de vagi…

Si acum colectionez, dar nu mai am aceeasi pasiune. Acum sunt centrata mai mult pe obiecte de decor. Si nici astea nu le tin o vesnicie, caci altele le iau locul mereu…Pentru ca spatiul in casa nu e nelimitat, mi-am propus ca la fiecare obiect nou cumparat sa « arunc »/dau de pomana/ altul din casa. Cumva, pe undeva am ramas mereu fidela acelorasi vise.

Vintage dreams! Cam asa s-ar rezuma mania mea de colectionar. Daca vise nu sunt, colectii nu sunt!! Sunt ferm convina ca fiecare obiect, cat de mic ar fi, aduce si poarta cu sine o istorie de demult, o viata cu bucurii si sperante…

In ultima vreme colectionez cu ardoare tristeti…si–mi pare rau ca n-am putut sa fiu ceea ce altii asteptau de la mine sa fiu…

PS. Colectionez cu drag si rasnite de piper…

Sunday, February 19, 2012

De-a valma

Alandala sau de-a valma. Asa sunt ideile si gandurile mele: ordonate exact ca un dulap de adolescenta in plina pubertate si cu talente de fashion design. Am gramada de idei despre care as vrea sa scriu cateva randuri, numai ca ma loveste inspiratia mereu in momente si locuri atipice creatiei: ba sunt in masina, ba la dentist cu gura cascata, ba la coada la supermachet, ba cu vopseaua in cap la coafor...si niciodata cand sunt in fata calculatorului cu un minim de 15 minute libere. Bun, dar am telefonul mobil inteligent foc. Si exact cum fac creierele ancorate la tehnologia noua, asa am facut si eu. Am inceput sa scriu idei, ba chiar sa-mi deschid un diary mobilo-virtual. Partea proasta in tot aspectul asta este ca nimic nu are continuitate. Mda…

Si ca vorbeam de telefonul mobil…Sa-mi spuna mie cineva ca nu se simte frustrat cand iese din casa fara el. Sau sa vedem, cine nu texteaza mesaje incontinuu si cine inca nu si-a upgradat abonamentul cu optiunea « unlimited text messages »? Si mai vreau sa stiu cine e complet desinteresat la cine-l apeleaza. Adica, daca inainte vreme habar n-aveam cine ne suna ca nu vedeam numarul si nici numele si totusi raspuneam politicosi si bucuroasi, acum daca nu vedem cine suna, il trimitem la gara si la revedere, si poate sa sune pana poimarti, daca nu-si declina identitatea si apelul lui poate sa ramana la fel de incolor. Telefonul meu imi este ca un tovaras de calatorie : ma scoala dimineata, ma anunta starea vremii, ma conecteaza la retele sociale virtuale, ma conecteaza la fel de bine si la oamenii reali, la lume, la stiri, la dictionare si in general la univers…Cam greu sa ma imaginez acum fara el…

Un deputat de pe la noi propune ca-n celulele condamnatilor pe viata sa existe o sfoara si-un carlig (nope, n-are legatura cu celularul!) Si in acest fel, ei (nb. condamnatii) se pot decide singuri daca vor sa se spanzure si sa termine cu viata pe viata in jail sau, daca nu, sa-si duca zilele asa in prison…pana la ultima suflare…Interesant punct de vedere ! A starnit cateva critici, dar si cateva aprobari…

Anul asta am avut cea mai blanda iarna de cand sunt pe meleagurile astea (nb. 10 ani). Nu frig, nu zapada, nu vant. Toti indicatorii se apropie de ce suntem inclinati sa numim « primavara » p’aici.

Am gasit de unde sa cumpar pruni care dau fructe super delicioase si care rezista la zona climatica de aici. Imi si imaginam cum fac magiun natural (nb. salvoita), fara zahar. Pacat ca n-am unde sa-i plantez…

Poate data viitoare voi ramane strict la un subiect, fara sa ma mai ramific in multe idei…

Saturday, December 24, 2011

Craciun fericit!

Fie ca aceste sarbatori sa ne gaseasca pe toti mai linistiti si impacati cu noi insine, cu pace in inimi si cu harul nepretuit de a ierta. Fie ca serbam in doi sau cu casa plina, esential este sa-i facem loc in sufletul nostru si Spiritului de Craciun. Fara el am uita sa fim copii, sa ne bucuram cu toata inima de cadouri, de zapada si de frigul de afara. Si, foarte important, nu uitati sa-i spuneti cat ati fost de cuminti si ce va doriti la anul ce vine.

Noh, sa petreceti in limite rezonabile! (s-a gasit cine sa dea sfaturi! Lol)

Related Posts with Thumbnails